
Smeura, AG
Când îți dorești cu adevărat să simți că te-ai mutat „acasă”, într-un loc în care fiecare membru al familiei are propriul spațiu, iar livingul devine punctul de întâlnire al tuturor, această proprietate poate fi alegerea perfectă. Casa este situată într-o zonă liniștită aproape de cartier Trivale, pe Aleea Nucului, com. Smeura foarte aproape de Penny și Lidl. Deși accesul către principalele puncte de interes este rapid, imobilul nu se află la șoseaua principală, ceea ce oferă liniște și intimitate. Proprietatea este nouă și are o suprafață construită de 170 mp, dintre care 138 mp utili, fiind amplasată pe un teren de 400 mp. Compartimentarea este practică și bine gândită pentru viața de familie. La parter regăsim un living spațios, o bucătărie închisă, hol, baie și un dormitor. Tot aici se află o terasă acoperită, iar ulterior a fost amenajată încă o terasă închisă și acoperită, folosită ca a doua bucătărie / bucătărie de vară. La etaj sunt 3 dormitoare, dintre care unul dispune de dressing, o baie, un hol și două balcoane. În plus, casa beneficiază și de pod pentru depozitare. Proprietatea se remarcă prin spațiile generoase și prin modul eficient în care este împărțită, astfel încât să răspundă nevoilor unei familii. Casa este complet mobilată și utilată, pregătită pentru mutare imediată. Încălzirea se realizează cu centrală termică pe gaz și încălzire în pardoseală, iar în living există posibilitatea de instalare a unui șemineu. Utilitățile existente sunt gaz, curent electric și apă, iar canalizarea este în curs de branșare. Curtea generoasă completează perfect proprietatea, oferind suficient spațiu pentru relaxare, joaca celor mici sau pentru serile de vară petrecute la grătar. În partea din spate a curții a fost construită și o magazie pentru depozitare. Această casă este ideală pentru o familie care își dorește confort, liniște și un spațiu bine gândit pentru viața de zi cu zi. Dacă v-a atras atenția această proprietate, vă invit să o descoperiți – poate chiar astăzi poate deveni noul dumneavoastră cămin. Echipa noastră vă poate consilia de la vizionare, obținere credit, asigurare locuință până la încheierea tranzacției! Toate acestea cu 0% COMISION pentru cumpărător!

Stroiești, Suceava, SV
Casa individuala situata in ZAHARESTI renovata construita din lemn si BCA, pe o sprafata de teren de 6570 mp din care 1814 mp curti constructii si 4756 intravilan arabil, cu o deschidere de 25 mlsuprafata utila de 180 mp, izolata exterior, incalzire cu termosemineu pe lemne, fosa septica (canalizarea este la poarta). Compartimentare: parter - 2 camere, 2 holuri, baie si bucatarie, mansarda necompartimentata. Se vinde si o parceala de 2700 mp de lunca.

Bran, BV
Vă propunem spre vânzare o proprietate deosebită situată în satul Sohodol, comuna Bran, într-una dintre cele mai apreciate și liniștite zone ale localității. Poziționarea oferă un echilibru ideal între natură, intimitate și acces facil către principalele puncte turistice din zonă. Casa, construită în anul 1980 în stil tradițional românesc, este organizată în jurul unei curți interioare și este compusă din trei corpuri de clădire. Suprafața utilă totală este de aproximativ 200 mp, iar proprietatea include și anexe gospodărești precum grajd și magazie, oferind multiple posibilități de utilizare. Terenul are o suprafață generoasă de 1.800 mp și se află în intravilanul comunei, fiind ideal atât pentru locuire permanentă, cât și pentru dezvoltarea unui proiect turistic sau a unei case de vacanță. Proprietatea beneficiază de utilități racordate: apă, gaz, curent electric și internet. Unul dintre marile avantaje ale acestei proprietăți este amplasarea sa: - la aproximativ 2 km de Castelul Bran - la aproximativ 150 m de drumul asfaltat - cu o priveliște spectaculoasă către Munții Bucegi și Munții Piatra Craiului Curtea spațioasă, liniștea zonei și cadrul natural deosebit transformă această proprietate într-o oportunitate rară pentru cei care caută relaxare, autenticitate și potențial investițional într-una dintre cele mai căutate zone turistice din România. Proprietatea este potrivită pentru: - locuință permanentă - casă de vacanță - pensiune sau investiție în turism rural Dacă sunteți în căutarea unui loc cu farmec autentic, priveliști spectaculoase și potențial de dezvoltare, această proprietate din Sohodol – Bran poate fi alegerea ideală. Comisionul agenției este de 4%. Comisioanele sunt împărțite în mod egal între cumpărător și vânzător.

Cristian, BV
Agentia imobiliara Mi Casa va ofera la vanzare proprietate compusa din casa cu suprafata de 140mp si teren in suprafata de 542mp,in localitatea Cristian. Constructia casei este pe structura din caramida cu pereti grosi de 60cm. Este acoperita cu tigla. Recent au fost facute renovari interioare si exterioare. Demisolul a fost curatat pana la piatra si refacut. Localitatea Cristian are in constructie si modernizarea zona in care este aceasta proprietate aflata aproape de centrul localiatii. Daca va doriti o proprietate cu suprafata generoasa,moderna,cu teren generos si zona de promenada ne vedem la vizionare. Este inchiriata pana in septembrie cu 1700euro/luna

Sanmartin, BH
Dacă îți dorești să ieși din apartament și să oferi familiei tale mai mult spațiu, confort și intimitate, această proprietate din Sânmartin, foarte aproape de Oradea, merită văzută. Se oferă spre vânzare casă tip terraced house / townhouse în stil englezesc, cu 120 mp utili, situată la doar 1 minut de strada principală care face legătura rapidă cu Oradea. Este alegerea potrivită pentru o familie tânără care caută o locuință nouă, bine compartimentată și ușor de personalizat. Casa se predă la alb, fără finisaje, ceea ce îți oferă avantajul să o amenajezi exact după gustul și bugetul tău, fără compromisuri. Compartimentare practică și confortabilă: bucătărie sufragerie mare, luminoasă 3 dormitoare 3 băi balcon terasă în fața sufrageriei parcare personală inclusă în preț Este o locuință potrivită pentru cei care vor: mai mult spațiu decât într-un apartament o compartimentare bună pentru viața de familie confortul oferit de cele 3 băi acces rapid spre Oradea o casă nouă pe care să și-o facă exact cum își doresc Poziționarea este foarte bună pentru cei care lucrează în Oradea, dar vor să locuiască într-o zonă mai liniștită, cu acces facil și rapid către oraș. Ideală pentru familie tânără, cuplu sau pentru cei care caută o locuință nouă, spațioasă și bine gândită, aproape de Oradea. Pentru detalii suplimentare și programarea unei vizionări, contactați-mă. Roxana Hanes - Consultant Imobiliar Property Lab Telefon - 0774588104 Email - roxana.hanes@propertylab.ro Cod Proprietate - CP2968121

Cristian, SB
MAAC Imobiliare propune spre vânzare o parte a unei case tip duplex, construită și intabulată în 2025, amplasată într-o zonă liniștită din comuna Cristian. Proprietatea dispune de un teren de 479 mp, o amprentă la sol de 142 mp, o suprafață utilă de 103 mp, două locuri de parcare și curte proprie, oferind un echilibru ideal între confort și funcționalitate. Locuința este compartimentată eficient, cu un living generos prevăzut cu zonă de dining și acces pe terasă, bucătărie separată, două dormitoare (unul dintre ele dotat cu dressing), baie principală, baie de serviciu, cameră tehnică și hol de acces. De asemenea, podul este accesibil prin scară ascunsă și poate fi folosit ca spațiu suplimentar de depozitare. Construcția este realizată din cărămidă pe fundație de beton izolată cu polistiren extrudat, pereții exteriori fiind termoizolați cu polistiren de 15 cm, iar tavanul cu spumă poliuretanică cu celulă închisă. Acoperișul este executat din cherestea cu folie anticondens și acoperit cu țiglă Bramac gri antracit, completat de panouri solare. Tâmplăria PVC cu 3 foi de sticlă și peretele comun dublat contribuie la un nivel ridicat de izolare fonică și termică. Proprietatea este racordată la gaz, apă, canalizare și electricitate, având instalațiile interioare finalizate, încălzire în pardoseală, precum și panouri solare cu baterii de stocare deja instalate. Construită conform noilor standarde, locuința se încadrează în clasa energetică A. Predarea este programată pentru mai 2026, în stadiul de exterior la cheie, iar interiorul poate fi livrat la alb sau la cheie, în funcție de preferințele viitorului proprietar. Pentru mai multe detalii, contactați MAAC Imobiliare și specificați ID CP2967189.

Cristian, SB
MAAC Imobiliare oferă spre vânzare o locuință modernă, recent finalizată, situată în localitatea Cristian, județul Sibiu. Ansamblul cuprinde două unități locative construite în oglindă, despărțite printr-un perete dublu, ceea ce asigură o izolare fonică excelentă și un nivel ridicat de intimitate. Compartimentată din: -living generos cu zonă de dining și ieșire pe terasa de 30 mp, bucătărie separată, două dormitoare (unul prevăzut cu dressing), baie principală, baie de serviciu, debara și hol. Proprietatea este dotată cu: -Panouri solare și baterii de stocare, precum și generator pentru situații neprevăzute, -Centrală pe gaz, încălzire în pardoseală, izolație exterioară cu polistiren de 15 cm, izolație planșeu pod cu spumă poliuretanică( celulă închisă) și geamuri tripan. -Podul este accesibil prin scară interioară. -Sunt incluse două locuri de parcare betonate. -Curtea, cu o suprafață de 350 mp, oferă un spațiu generos ce poate fi amenajat după preferințele viitorului proprietar. Este o alegere potrivită pentru familiile care caută o casă economică- clasa energetică A, bine organizată și cu acces rapid către Sibiu. Termenul de predare este stabilit pentru mai 2026. Locuința se predă „la cheie” la exterior și „la alb” la interior, cu posibilitatea de finalizare completă la cerere. Pentru mai multe detalii și pentru a programa o vizionare, contactați MAAC Imobiliare specificând ID CP2967184.

Șura Mică, SB
MAAC Imobiliare vă propune spre vânzare o casă individuală, dispusă pe un singur nivel, situată în Șura Mică, într-o zonă liniștită și pitorească, în imediata apropiere a unui lac și a unei livezi – cadrul ideal pentru relaxare și confort. Imobilul are o suprafață utilă de 132 mp, fiind compartimentat eficient astfel: living generos cu bucătărie open-space si zona de dining, 3 dormitoare spațioase și 2 băi. Construcția este amplasată pe un teren de 504 mp, oferind suficient spațiu pentru amenajarea unei grădini, terase sau zone de recreere. Un avantaj important al proprietății este accesul facil către principalele artere de circulație, fiind situată la doar 2 km de autostradă, ceea ce asigură conexiuni rapide către oraș și împrejurimi. Casa se va preda la stadiul de „la roșu” în interior, oferindu-vă posibilitatea de a o personaliza după propriul gust, iar exteriorul finalizat „la cheie”. Pentru mai multe informatii sau pentru o vizionare, specificati telefonic ca ati vazut anuntul cu ID: CP2966969

Bran, BV
Vilă de vânzare în Bran – Sat Poarta, situată într-o zonă liniștită cu vedere spre Munții Piatra Craiului și Bucegi. Această vilă din Bran este ideală atât ca reședință de vacanță, cât și ca investiție turistică, fiind amplasată la doar 2,5 km de Castelul Bran. Proprietatea are 333 mp suprafață utilă, o terasă de 35 mp și este amplasată pe un teren de 1807 mp cu grădină amenajată. Compartimentare living open space cu bucătărie și zonă de dining 3 dormitoare 2 băi balcoane și terase cu vedere panoramică subsol cu garaj, depozitare și cameră tehnică Dotări centrală termică pe gaz încălzire prin calorifere sistem alarmă și supraveghere video internet și TV două locuri de parcare acces direct la drum asfaltat Localizare 2,5 km de Castelul Bran 300 m de intrarea în Pădurea Bucegi Vila se vinde mobilată și utilată, fiind pregătită pentru utilizare imediată. Comisionul agenției este de 4%. Comisioanele sunt împărțite în mod egal între cumpărător și vânzător. Contactați-ne pentru detalii și programarea unei vizionări.

Șura Mică, SB
MAAC Imobiliare vă prezintă spre vânzare o locuință individuală modernă, aflată în construcție, într-o zonă liniștită de case, la doar câteva minute de Sibiu. Proprietatea se remarcă prin compartimentarea eficientă, spațiile generoase și curtea privată, oferind cadrul ideal pentru confortul unei familii. Detalii proprietate Suprafață utilă: 120 mp Pod: aprox. 50 mp Suprafață teren: 380 mp Curte liberă: aprox. 280 mp Regim de înălțime: Parter + Etaj Încălzire în pardoseală Compartimentare Parter -living generos (~30 mp) cu acces către terasă -bucătărie separată -baie -cămară / spațiu de depozitare -hol -terasă ~19 mp Etaj -3 dormitoare luminoase -2 băi -hol Pod -spațiu suplimentar pentru depozitare (~50 mp) Puncte forte - construcție nouă, realizată conform standardelor actuale - compartimentare practică și spații generoase - terasă ideală pentru relaxare - curte privată potrivită pentru grădină sau loc de joacă - zonă rezidențială liniștită, exclusiv de case - acces rapid către Sibiu - posibilitatea personalizării finisajelor interioare Pentru mai multe informatii sau pentru a programa o vizionare, va rugam specificati ID: CP2966051

Drăgoiești, Suceava, SV
Casa batranesca construita din lemn, pe o suprafata de teren de 1370 mp. Compartimentare casa: hol, 2 camere, bucatarie, camara si 2 cladiri anexe de 54 mp si 16 mp. Utilitati- curent electric.

Tamași, IF
Există case frumoase și există case care te fac să te simți acasă din primul moment. Această vilă cochetă din Tămași – Corbeanca, construită în 2023, a fost gândită pentru confortul unei familii care își dorește liniște, spațiu și o curte verde în care să se bucure de fiecare anotimp. Locuința are 122 mp utili, la care se adaugă podul complet amenajat, și este compartimentată pe parter, etaj și pod, oferind spații luminoase și bine organizate. Parterul este locul unde familia se adună: un living generos cu bucătărie open-space, perfect pentru seri relaxante sau pentru a primi prietenii, completat de o baie de serviciu și o cameră practică de depozitare. Etajul oferă zona de intimitate a casei: 3 dormitoare confortabile și 2 băi, dintre care dormitorul matrimonial beneficiază de baie proprie, creând un spațiu privat și relaxant. Podul amenajat este un loc special al casei – complet mochetat și transformat într-un spațiu de joacă pentru copii, unde imaginația poate prinde viață în fiecare zi. Confortul locuinței este asigurat de: încălzire în pardoseală, centrală termică pe gaz, șemineu, perfect pentru serile de iarnă. Casa se vinde complet mobilată și utilată, fiind pregătită pentru a fi locuită imediat. Curtea este un adevărat colț de natură. În grădina din spatele casei se află un foișor ideal pentru dimineți liniștite sau seri petrecute alături de familie, înconjurat de arbori ornamentali precum cireș japonez, magnolia grandiflora, pin negru, mesteacăn și liliac indian. Grădina din față completează armonia spațiului cu arțari japonezi roșu și verde și o iasomie parfumată. Proprietatea dispune de 3 locuri de parcare (2 în curte și 1 în fața casei) și două spații de depozitare exterioare pentru lemne și unelte. Utilități: gaze, electricitate, apă din puț propriu, fosă septică. Această proprietate este ideală pentru o familie care își dorește liniștea unei zone rezidențiale din Corbeanca, dar în același timp proximitatea față de oraș. Pentru detalii suplimentare și programarea unei vizionări, suntem la un telefon distanta!

Polovragi, GJ
Agenția Mr. Exclusivitate oferă spre vânzare casă situată în localitatea Polovragi, într-o zonă centrală și liniștită, într-o stațiune turistică de interes local apreciată pentru peisajele sale și obiectivele turistice renumite. Locuința dispune de 3 camere, baie și bucătărie, având o suprafață construită de 88 mp, amplasată pe un teren generos, cu 523 mp teren liber, ideal pentru grădină, foișor sau alte amenajări. Proprietatea se află în apropierea unor atracții turistice importante, precum Mănăstirea Polovragi, Peștera Polovragi și Cheile Oltețului, zone frecvent vizitate de turiști și iubitori ai naturii. Datorită poziționării într-o stațiune turistică, imobilul poate reprezenta atât o locuință permanentă, cât și o investiție potrivită pentru activități turistice (pensiune sau casă de vacanță). Pentru mai multe detalii sau vizionare, vă stau cu plăcere la dispoziție.

Petea, SM
Vând casă aflată în Ungaria, compusă din trei camere, două bucătării, două băi,garaj ,curte , grădină și alte dependințe. Casa se află pe un teren de 1330 mp. Casa are 90mp, dependințele tot 90 mp. Www.brasadas.com.

Amați, SM
Casa pe un nivel in localitatea Amati comuna Paulesti, construita pe un teren de 800 metri patrati 8 (ari)cu un front stradal de 20 metri , compartimentat astfel :trei dormitoare doua bai living cu bucatarie si doua terase, suprafata construita este de 145 m2 Toate actele sunt in regula! toate avizele pentru utilitati favorabile! , mai multe detalii la telefon 07******43
Fără cont și fără comision — completezi în câteva minute, iar anunțul ajunge și pe siturile agențiilor partenere.