
Rimetea, AB
Casa Weiss este un hotel unic, situat în centrul satului Rimetea – unul dintre cele mai valoroase sate de patrimoniu din România, premiat Europa Nostra și ales „Satul Anului” de două ori consecutiv. Hotelul, împreună cu restaurantul și vila nou construită, reprezintă un ansamblu complet de ospitalitate premium, cu un potențial de dezvoltare excepțional. Casa istorică a fost restaurată pe baza unui memoriu arhitectural, sub îndrumarea și atenta supraveghere a instituțiilor implicate în avizarea proiectului (Ministerul Culturii, Ministerul Mediului – Rimetea fiind Arie Protejată – și Fundația Transylvania Trust din Ungaria, organizație acreditată de către Ministerul Culturii pentru conservarea satului Rimetea). Recent, Casa Weiss a fost admisă în prestigioasa rețea Heritage Hotels of Europe, o colecție exclusivistă de proprietăți istorice care celebrează autenticitatea și excelența. Această afiliere oferă proprietății o vizibilitate internațională strategică, facilitând accesul direct către segmentul de turiști premium din întreaga Europa. Amenajarea camerelor reprezintă patru perioade de timp clar definite prin elemente de design interior, fiecare transpunând oaspeții într-o experiență inedită de călătorie în timp: perioada 1910, perioada 1950, perioada anilor ’80 (comunism) și ultima - prezentul modern. Se vinde: • Hotelul Casa Weiss (Corp C1): 4 camere tematice, casă de patrimoniu complet restaurată, datată din 1910, amenajat ca muzeu locuibil. • Base Camp Bistro: restaurant complet echipat, 76mp, 18-20 locuri + terasă sezonieră. Investiție: ~900.000 lei. Funcționează pe profit din aprilie 2025. • Vila Nouă (Corp C2): 165mp utili, casă clasă energetic tip A , construcție 2024, potențial pentru casă de protocol, vilă sau extindere restaurant. • Suprafată teren : 1214mp, disponibil si gol: 830mp care este amenajat. Câteva date financiare: • De la momentul deschiderii (Aprilie) și până la finalul anului 2025, ansamblul – format din cele patru unități de cazare și restaurantul complet funcțional – a înregistrat venituri totale de aproximativ 100 000 €, cu un profit lunar mediu estimat între 6.000 și 6.500 €. Rezultatele au fost obținute fără investiții în marketing, prin creștere organică și consolidarea brandului. • Rezervari doar intre Miercuri-Duminica(5 nopti), Luni si Marti blocat (alimentare) Proprietatea hotelului include și o casă nouă, de tip A, eficientă energetic, aflată la stadiul de gri, cu o suprafață utilă de 165 mp. Aceasta poate fi închiriată ca vilă premium, cu un potențial de aproximativ 1.000 € pe weekend, având în vedere cererea ridicată pentru unități exclusiviste din zonă, sau poate fi transformată într-un restaurant cu o capacitate de 100 de locuri, ideal pentru evenimente private și rafinate. Extinderea ar permite accesul direct către grădina de 830 mp, cu vedere spre Piatra Secuiului. Pentru informații suplimentare, videoclipuri de prezentare sau pentru a programa o vizionare, vă invităm să ne contactați.

Timișoara, TM
O casă cu suflet, construită în 1932, chiar în inima orașului. Cu o suprafață utilă de aproximativ 300 mp, pe trei niveluri, inclusiv un pod spațios și amenajabil. Terenul de 406 mp înconjoară casa cu o grădină matură, vie, plină de posibilități. Terenul este pe un CF diferit - acces prin curte. Nu este inclus in pret. Proprietarul dispus sa vanda. În curte, două garaje, dintre care unul este integrat în casă. Subsolul locuibil și funcțional poate fi folosit ca spațiu independent: living, dormitor, bucătărie, baie, spații de depozitare – ideal pentru birou, hobby sau închiriere. La parter vei găsi două dormitoare, un hol primitor, o bucătărie spațioasă, o baie, o cămară și o terasă acoperită. Podul accesibil oferă spațiu generos și potențial creativ: poate deveni o mansardă luminoasă, atelier, bibliotecă, studio sau zonă de joacă. Aceasta nu este doar o casă, ci o șansă unică de a crea un cămin autentic într-una dintre cele mai bune zone ale Timișoarei. O casă cu suflet, gata să scrie o nouă poveste alături de tine. Preț: 590,000 euro (negociabil) Sună-mă și vino să vezi casa – poate e locul perfect pentru tine!

București, B
Va prezentam spre inchiriere un apartament cu 2 camere, decomandat, situat intr-un bloc linistit, reabilitat termic, din zona Militari-Lujerului. Apartamentul este cu vedere pe spate, luminos, dar beneficiaza si de umbra, ceea ce face ca sa se mentina o temperatura optima atat iarna cat si vara. Pentru un plus de confort, este disponibil si un aparat de aer conditionat. Apa calda si incalzirea provin de la reteaua de termoficare. Este mobilat si utilat complet, dotat cu electrocasnice noi, contor atat de de gaz, cat si caldura, plus apometre. Situat la etajul 5, cu o suprafata utila de 54 metri patrati, din care un spatiu generos de depozitare, apartamentul este ideal atat pentru o familie, cat si pentru studenti. Pozitia este una foarte buna, fiind la 6 minute de statia de metrou Lujerului, 8 minute de tramvaiul 41, precum si alte mijloace de transport in comun: 61, 62, 63, 178. Este inconjurat de supermarketuri (Carrefour, Lidl, Profi) si alte magazine de cartier, scoli si gradinite in apropiere, Universitatea Politehnica Bucuresti la 10 minute de mers pe jos. Pentru mai multe detalii, nu ezitati sa ne contactati!

Obcini, Suceava, SV
Apartament de vânzare cu 2 camere decomandate, situat în Suceava, zona Obcini. Locuința are o suprafață utilă de 51 mp și se află la etajul 1. Apartamentul este izolat exterior, dispune de tâmplărie PVC cu geam termopan și centrală termică proprie. Se vinde semimobilat și include o boxă.

Sibiu, SB
Maac Imobiliare prezintă spre vânzare o casă cu 3 camere și grădină, situată într-o zonă liniștită și bine cotată din cartierul Terezian, Sibiu. Această proprietate se remarcă prin compartimentarea funcțională, curtea îngrijită și proximitatea față de toate facilitățile urbane esențiale. Detalii proprietate: Compartimentare eficientă: Casa este formată din 3 camere luminoase, hol generos, baie și pivniță, iar bucătăria este amplasată la demisol, oferind un ambient constant și răcoros pe tot parcursul anului. Spațiu exterior amenajat: Curtea din față este pavată, perfectă pentru relaxare sau socializare, iar în partea din spate se află o zonă verde bine întreținută, ideală pentru petrecerea timpului în aer liber. Curtea este comună. Teren total: 422 mp – suficient pentru amenajări diverse, de la grădină ornamentală până la spațiu de joacă pentru copii. Beneficii și locație: Zonă rezidențială liniștită, ideală pentru familii sau persoane care apreciază confortul. Acces rapid către școli, grădinițe, mijloace de transport în comun, parc și alte facilități esențiale. Această proprietate reprezintă o alegere excelentă pentru cei care își doresc o locuință cu personalitate, într-o zonă matură și bine conectată a orașului. Pentru mai multe informații sau pentru a programa o vizionare, vă rugăm să specificați că ați văzut anunțul cu ID: CP2699190.

Târgu Mureș, MS
TLB Imobiliare oferă spre închiriere un apartament cu 2 camere decomandate, situat la etajul 5. Compartimentare: Bucătărie Living Dormitor Baie Balcon cu vedere spre stradă Apartamentul este complet mobilat și utilat cu aparate moderne: mașină de spălat rufe, mașină de spălat vase, TV. Finisajele sunt de înaltă calitate, iar încălzirea pe gaz asigură confort sporit în sezonul rece. Avantaje și locație: Aproape de cinematografe și muzee Restaurante și cafenele la câțiva pași Instituții de învățământ și grădinițe în zonă Parcuri și spații verzi pentru relaxare Centre medicale și farmacii în proximitate Stații de transport public pentru acces facil Mall-uri și magazine la distanță mică Garantie o chirie Disponibil imediat Comision agentie 50%

Apahida, CJ
GOLDNESS Imobiliare vă propune spre închiriere un apartament cu 3 camere complet mobilat și utilat, la etajul 5 într-un imobil de 5 etaje, pe strada Octavian Paler, Apahida! Dispune de loc de parcare subteran contracost 50 euro! Se află în apropierea stațiilor de transport în comun, magazine, restaurante, spații verzi, farmacii, etc. Apartamentul este compartimentat astfel: - 2 dormitoare cu pat matrimonial, dressing, noptiere - living cu bucatarie open space complet utilată și mobilată, canapea extensibilă, loc de servit masa - baie cu cabina de dus, calorifer port prosop și dulap pentru depozitare. - terasa de 46 mp. Imobilul este dotat cu toate cele necesare- centrală proprie, încălzire prin pardoseală, aer conditionat in fiecare cameră, frigider, plită electrică hotă, mașină de spălat haine, etc. Dacă sunteți interesați de acest apartament și doriți să îl vizionați, dar și pentru alte oferte nu ezitați să ne contactați telefonic sau prin e-mail. Vă stăm la dispoziție! Pentru intermediere se percepe un comision de 50% din prețul chiriei!

Simeria, HD
Apartament cu 2 camere la etajul 3. Este decomandat și se compune din dormitor cu balcon, living, hol, bucătărie, baie. Utilat cu aragaz, mașina de spălat, centrală termică. Se dă cu ce este în poze. Preț negociabil

Cluj-Napoca, CJ
O locuință spațioasă și bine compartimentată, situată într-un complex nou, modern și în plină dezvoltare, în zona Sopor. Ideală pentru cei care vor să își personalizeze apartamentul de la stadiul de semifinisat și să locuiască aproape de Iulius Mall, FSEGA și Baza Sportivă Gheorgheni. Puncte forte: Bloc nou, în construcție, cu finalizare estimată în 2025 Suprafață utilă de 56 mp + 2 balcoane (3 mp și 4 mp) Semifinisat: centrală termică proprie, calorifere, instalații trase pe poziție, ușă metalică la intrare Posibilitate de achiziționare parcare subterană – 15.000 € Complex modern, cu alei pietonale, spații verzi și acces controlat Compartimentare: Living Dormitor separat Bucătărie închisă Baie Antreu Două balcoane Poziționare – Sopor, zonă în plină dezvoltare: Aproape de Baza Sportivă Gheorgheni, Iulius Mall și FSEGA Stații de autobuz în imediata apropiere Supermarketuri, farmacii, restaurante și sală de fitness în zonă Acces rapid către centru și principalele puncte de interes ale orașului Ideal pentru locuire personală sau ca investiție într-un cartier nou și bine conectat. Contactează-mă pentru mai multe detalii!

Cluj-Napoca, CJ
GOLDNESS Imobiliare vă propune spre închiriere un apartament cu 2 camere complet mobilat și utilat, la parterul unui imobil de 4 etaje, în Cartierul Gheorgheni. Posibilitate de parcare in zona la liber! Se află în apropierea stațiilor de transport în comun, magazine, restaurante, spații verzi, farmacii, etc. Apartamentul este compartimentat astfel: - dormitor cu pat matrimonial, dressing, noptiere - living cu bucatarie open space complet utilată și mobilată, canapea extensibilă, loc de servit masa - baie cu dus walk-in, calorifer port prosop și dulap pentru depozitare. Imobilul este dotat cu toate cele necesare- centrală imobil, frigider, aragaz, hotă, mașină de spălat haine si vase, etc. Dacă sunteți interesați de acest apartament și doriți să îl vizionați, dar și pentru alte oferte nu ezitați să ne contactați telefonic sau prin e-mail. Vă stăm la dispoziție! Pentru intermediere se percepe un comision de 50% din prețul chiriei!

Moșnița Nouă, TM
Teren intravilan – zonă în dezvoltare, acces excelent către Timișoara • Parcele disponibile, ideale pentru hale, spații logistice sau producție • Preț: 35 €/mp • Suprafețe flexibile, posibilitate de vânzare parcele mai mari sau mai mici • Utilități în apropiere și drum de acces • PUZ în lucru, finalizare estimată în aprox. 3 ani • Zonă cu potențial ridicat de dezvoltare și apreciere Oportunitate excelentă pentru investitori, dezvoltatori sau companii care caută extindere strategică în Timișoara!

Moșnița Nouă, TM
Avem plăcerea de a vă prezenta un duplex spațios cu 4 camere, grădină și terasă, situat în Moșnița Nouă. - Zonă liniștită, aproape de oraș - Suprafață utilă: 96 mp - Grădină proprie - 4 camere: 3 dormitoare + living generos - 2 băi - Complet Utilat - Bucătărie open space - Toate Utilitatile - La asfalt - Iluminat stradal Terasă acoperită de peste 10 mp – perfectă pentru relaxare în orice anotimp Preț: 147.000 € Contactează-ne pentru vizionări și informații suplimentare!

Moșnița Nouă, TM
Parcele disponibile – ideale pentru casă individuală sau duplex, într-o zonă aflată în plină dezvoltare, cu utilități și drum asfaltat în curs de execuție. DETALII PARCELE: • Suprafață între 570 și 714 mp • Utilități disponibile: gaz, apă, curent, canalizare, iluminat stradal • Asfalt în curs de execuție PREȚURI: • 100 €/mp la plată integrală – 0% comision • 110 €/mp în două tranșe – 0% comision CONTACT: Pentru mai multe informații sau vizionări: 0742 198 495

Târgu Mureș, MS
TLB Imobiliare oferă spre vanzare un apartament premium, situat în zona rezidențială Maurer Residence, bloc 14, la etajul 1. Detalii apartament: Suprafață utilă: 80 mp Balcon generos: 20 mp Compartimentare: 2 dormitoare decomandate, living cu bucătărie open space, 2 băi (una comună și una în dormitorul matrimonial) Mobilier realizat la comandă, manual, din lemn de frasin de calitate Apartament la prima închiriere, nelocuit până acum Facilități suplimentare: Loc de parcare exterior inclus Boxă de depozitare la subsol Ansamblu rezidențial modern, cu infrastructură nouă și vecinătate liniștită

Tălmaciu, SB
Maac Imobiliare prezintă spre vânzare o casă tip duplex, situată în Tălmaciu, într-o zonă liniștită, ideală pentru locuit permanent. Imobilul este desfășurat pe un singur nivel (parter) și are o suprafață utilă de 67 mp, beneficiind de un teren total de 235 mp, cu curte liberă de aproximativ 150 mp, perfectă pentru relaxare sau activități în aer liber. Compartimentare: living open space cu bucătărie 2 dormitoare 2 băi hol debara Casa este nouă, finisată cu materiale de calitate și se vinde complet mobilată, oferind un ambient modern și funcțional, potrivit pentru o familie sau pentru cei care își doresc confort fără compromisuri. Detalii suplimentare: Suprafață utilă: 67 mp Camere: 3 (2 dormitoare + living cu bucătărie open space) Băi: 2 Locuri de parcare: curte cu acces pentru două mașini Curte liberă: ~150 mp Sistem de încălzire: pompă de căldură italiană, super economică Încălzire în pardoseală Apă caldă cu presiune foarte bună Garanție sistem încălzire: 3 ani Această proprietate se remarcă prin eficiență energetică ridicată, costuri reduse de întreținere și o compartimentare practică, fiind o alegere excelentă pentru cei care caută o locuință modernă, accesibilă și gata de mutare. Pentru mai multe detalii, vă rugăm să precizați telefonic că ați vizionat anunțul cu ID: CP2696803.
Fără cont și fără comision — completezi în câteva minute, iar anunțul ajunge și pe siturile agențiilor partenere.