
Timișoara, TM
Oportunitate excelentă de investiție în zona Lipovei, una dintre cele mai căutate și bine poziționate zone din Timișoara. Oferim spre vânzare două terenuri situate pe strada Brazilor nr. 15, langa Piata Noua, la doar aproximativ 10 minute de Iulius Mall, într-un cartier dezvoltat, cu acces rapid către școli, magazine, mijloace de transport și principalele artere ale orașului. Terenurile sunt intravilane și se vând exclusiv împreună, având o suprafață totală de 701 mp, compusă din parcela din față, cu front stradal de aproximativ 18 ml și o suprafață de 354 mp, respectiv parcela din spate, în suprafață de 347 mp. Configurația terenului îl face potrivit pentru dezvoltare rezidențială, inclusiv pentru construcția unui duplex sau a unei locuințe individuale. Conform PUG Timișoara, terenul este încadrat în zona Liu – locuințe cu regim redus de înălțime, permițând construirea de case individuale sau locuințe semicolective (maximum două unități locative), cu regim de înălțime de tip (S)+P+1+M sau (S)+P+1+R, respectiv D+P+M sau D+P+R, și o înălțime maximă de până la 12 m. Indicatorii urbanistici oferă un POT de 35% și un CUT de 0,9, asigurând o utilizare eficientă a terenului. Terenul beneficiază de utilități în zonă – apă, canalizare, gaz și energie electrică – iar accesul este facil. Zona este una consolidată urbanistic, cu locuințe existente și infrastructură completă, oferind siguranță și stabilitate investiției. Datorită poziționării și reglementărilor urbanistice, proprietatea reprezintă o alegere foarte bună atât pentru construcția unei locuințe proprii, cât și pentru o investiție cu potențial de valorificare ulterioară. Prețul total pentru ambele terenuri este de 197.000 euro, aproximativ 280 euro/mp - 0% Comision Agentie ! Proprietate reprezentată în exclusivitate de RealTimHouse.ro – Un pas spre un loc doar al tău.

Cisnădie, SB
MAAC Imobiliare vă propune spre vânzare un teren extravilan cu o suprafață de 3.506 mp, situat în Cisnădie, la aproximativ 1 km de drumul principal, într-o zonă liniștită, cu priveliște superbă și acces auto facil. Detalii teren: Suprafață: 3.506 mp Teren extravilan Formă dreptunghiulară Acces auto foarte bun Acces facil din drumul principal (aprox. 1 km) Zonă cu peisaj natural deosebit Avantaje: Ideal pentru investiție pe termen mediu și lung Zonă în continuă dezvoltare Potențial ridicat de valorificare în viitor Cadru natural liniștit, perfect pentru relaxare Priveliște panoramică superbă asupra împrejurimilor Pentru mai multe detalii și programarea unei vizionări, vă rugăm să ne contactați menționând ID: CP3065618.

Cisnădioara, SB
MAAC IMOBILIARE propune spre vânzare un teren de constructii situat în Cisnădioara, una dintre cele mai apreciate zone rezidențiale din apropierea Sibiului, recunoscută pentru aerul curat si peisajele spectaculoase. Locatia beneficiază de o poziționare excelentă, cu priveliște superbă, potrivita pentru ridicarea unor proiecte rezidentiale cu arhitectura moderna. Proprietatea, in suprafata de 1450 mp, are un usor plan înclinat (ce permite insa, valorificarea panoramică a amplasamentului!), deschidere la strada - 18ml, forma - dreptunghiulara, acces auto facil, utilitati (apa, canalizare, curent, gaz) in imediata apropiere. Se poate construi in regim de inaltime D+P+M. Pentru mai multe detalii precizati telefonic ca ati vazut anuntul cu ID:CP3065576

Dumbrăvița, HD
Nu este o proprietate. Este o experiență deja construită în mintea ta. Sunt locuri pe care le cumperi. Și sunt locuri pe care le simți înainte să existe complet. Această proprietate din Dumbrăvița nu este un proiect la început. Este un concept complet — gândit, desenat și pregătit pentru implementare. 🌿 UN LOC PE CARE NU ÎL GĂSEȘTI. ÎL CREEZI. Într-un cătun cu doar câțiva locuitori, unde liniștea este reală, nu promovată: fără trafic fără vecini direcți fără limitări Doar natură, dealuri și o energie pe care nu o poți replica în oraș. 📍 ACCES & CONECTIVITATE 12 km Ilia ~30 min Deva (autostradă) acces rapid din: Cluj, Sibiu, Arad, Timișoara 👉 Drum în curs de asfaltare (în proiectul primăriei) 📐 TEREN 16.418 mp total 2.756 mp intravilan restul extravilan compact CF-uri separate PUZ realizat 👉 Posibilitate de extindere intravilan → dezvoltare reală 🏡 CONSTRUCȚIE + CONCEPT- casa la gri ridicata, acoperis terasa circulabila, hidroizolatie si termoizolatie facute si montata tamplarie VEKA cu profil negru si stricla oglinda fumurie. Casă parter – 159 mp utili, gândită pentru exploatare turistică: 3 dormitoare living open space amplu 4 băi acoperis terasă circulabilă ✨ DIFERENȚA REALĂ (AICI SE VINDE) Nu primești doar o casă la gri. Primești: ✔ proiect arhitectural ✔ design interior complet (exact ca în randări) ✔ listă completă de achiziții ✔ furnizori + prețuri ✔ echipă de implementare 👉 Practic, ai deja produsul final definit. 🖼 EXPERIENȚA Interiorul este gândit ca un refugiu premium: zone open space cu volum mare finisaje dark luxury + lemn natural băi tip spa (cadă freestanding, lumină ambientală) zone de relaxare integrate (niveluri, platforme, lumină caldă) ferestre ample către natură 👉 Nu este doar cazare. Este experiență de lifestyle. 💡 POTENȚIAL REAL Poți construi: retreat premium cabane + unități de cazare concept boutique (Airbnb high-end) spa / wellness evenimente private (fără restricții de zgomot) Activități: ATV / enduro trasee bike pescuit (Lacul Cozia) evenimente outdoor ⚡ UTILITĂȚI curent trifazic apă (cădere + rețea la 10m) gaz la limită fosă septică Această proprietate nu este pentru cine caută „un teren”. Este pentru: investitori care înțeleg experiența oameni care monetizează liniștea antreprenori care creează destinații 👉 Dacă vezi doar construcția, nu este pentru tine. 👉 Dacă vezi ceea ce poate deveni, merită să discutăm.

Mioveni, AG
NOU- Investitiile bune incep intotdeauna cu alegerea locatiei potrivite. Acest teren intravilan situat in Mioveni – Strada Egalitatii iti ofera exact combinatia pe care multi o cauta: liniste, acces facil si potential excelent de dezvoltare. - Suprafata totala: 2.000 mp - Front stradal: 15,22 ml - Acces direct din strada asfaltata - Util pentru constructia unei locuinte individuale, duplex sau proiect rezidential *** Pozitionarea terenului ofera echilibrul perfect intre confortul urban si intimitatea unei zone rezidentiale. In apropiere regasim blocuri, magazine, puncte de interes si acces facil catre centrul orasului. Terenul reprezinta atat o oportunitate excelenta pentru constructia unei case spatioase, cat si o investitie cu potential intr-o zona in continua dezvoltare. *** Echipa noastra te va ghida pas cu pas in procesul de achizitie, inclusiv in obtinerea celei mai avantajoase solutii de finantare – totul cu 0% comision pentru cumparator. Vizionarile sunt disponibile zilnic, cu programare prealabila!

Nuci, IF
Terra Estate - primul pas catre acasa! Va propunem acest lot din intravilanul comunei Nuci, sat Merii Petchii Zona este una dintre cele mai verzi din Ilfov fara poluare si cu acces rapid in capitala fiind deservita de transport in comun din 30 in 30 minute. Suprafata terenului este de aprox 900 mp cu deschidere buna de 15.50 metri la drum asfaltat Pretul este fara concurenta: 14000euro Pe teren s-a dezvoltat vegetatie care la acest moment este catre maturare; aceasta este inclusa in pret. Va asteptam la telefonul EXCLUSIV pentru detalii Multumim!

Breaza, PH
Maddax is pleased to present a plot of land with an area of 3,895sqm in Breaza. According to the urban planning certificate, we mention the following: POT: 30% CUT: 0.90 HR: P+2 Street front: 67.8m, and on the left side, 50m It has a GEO STUDY The utilities are opposite the land, being a neighborhood of houses. For more details, we are here for you.

Bradu, SB
Maac Imobiliare prezintă o oportunitate rară: un teren intravilan superb poziționat în localitatea Bradu, cu o suprafață de 860 mp și deschidere generoasă de 16 m. Proprietatea se remarcă prin priveliștea impresionantă asupra munților și prin potențialul ridicat de dezvoltare, fiind alegerea ideală atât pentru construcția unei locuințe moderne, cât și pentru investiții pe termen mediu și lung. Terenul este situat într-o zonă liniștită, curată și în plină evoluție, unde se dezvoltă constant construcții noi, fapt ce asigură o comunitate modernă și un mediu prietenos. Poziționarea sa oferă un cadru natural deosebit, aer curat și o deschidere vizuală rar întâlnită, ceea ce îl face ideal pentru cei care caută un loc în care să îmbine confortul urban cu liniștea naturii. Detalii tehnice Suprafață totală: 860 mp Regim: intravilan Deschidere: 16 m la drum Acces facil către utilități Relief drept, ușor de amenajat pentru orice tip de construcție PUZ aprobat pentru constructii Zona permite dezvoltări rezidențiale noi, cu perspective excelente în anii următori Ideal pentru: Casă individuală cu terasă și grădină mare Duplex pentru două familii sau pentru investiție Casă de vacanță cu vedere panoramică Proiect investițional (dezvoltare, închiriere viitoare, valorificare prin revânzare) Avantaje majore Priveliște superbă spre munți – un mare plus pentru confort și valoare Zonă în creștere economică, cu mare potențial de apreciere în viitor Acces bun și deschidere potrivită pentru proiecte de arhitectură elegante Investiție sigură, indiferent dacă se cumpără pentru construcție imediată sau pentru viitor ID proprietate: CP3063057

Luncani, BC
Teren intravilan in Luncani (Bacau) la doar 20€/mp 📍 Localizare: Zonă liniștită 📏 Suprafață: 2892mp - 50.800€ 🚗 Deschidere la drum: 18.52 ml ⚡ Utilități: Curent electric, apa potabila retea, canalizare, gaz metan in fata proprietatii ✨ Avantaje: • Priveliște superbă spre pădure • Zonă aerisită și verde • Acces facil la infrastructură și utilități • Preț excelent raportat la potențial 💰 Preț: 50.800€ ☎ Pentru mai multe detalii si stabilirea vizionarilor nu ezitati sa ma contactati! Dragos Dobrica - 0741 038 007

Bran, BV
Vă propunem spre vânzare loturi intravilane situate în satul Sohodol, comuna Bran, într-o zonă rezidențială liniștită, cu acces auto direct și priveliști spectaculoase către Munții Bucegi și Piatra Craiului. Amplasate la doar câțiva kilometri de Castelul Bran, terenurile oferă cadrul ideal pentru construirea unei case de vacanță, a unei locuințe permanente sau a unui proiect turistic de tip vilă/cabană, într-una dintre cele mai apreciate zone montane din România. Proprietatea face parte dintr-o parcelare organizată, cu loturi generoase, cu suprafețe între aproximativ 837 mp și 1.000 mp, disponibile pentru achiziție individuală sau pentru dezvoltare integrată. Loturi disponibile • Lot 1 – 856 mp • Lot 2 – 1.000 mp • Lot 3 – 1.000 mp • Lot 4 – 1.000 mp • Lot 5 – 1.000 mp • Lot 6 – 1.000 mp • Lot 7 – 1.000 mp • Lot 8 – 1.000 mp • Lot 9 – 1.000 mp • Lot 15 – 837 mp • Lot 16 – 1.000 mp • Lot 17 – 1.000 mp : Oportunitate pentru locuință sau investiție turistică. Conform reglementărilor urbanistice aplicabile, pentru loturile de minimum 1.000 mp sunt permise atât construcții cu destinație de locuință, cât și spații de cazare turistică, cu regim de înălțime S+P+M. Această flexibilitate face ca terenurile să fie potrivite atât pentru vile private de vacanță, cât și pentru cabane sau unități de cazare dedicate turismului montan, într-o zonă cu cerere constantă și potențial ridicat de valorificare. Specificații tehnice: • Suprafață loturi: între 837 mp și 1.000 mp • Clasificare: intravilan construcții • POT maxim: 30% • CUT maxim: 0,6 • Regim de înălțime permis: S+P+M • Acces: drum pietruit din Bran – Sohodol • Utilități: apă, gaz, curent electric și canalizare disponibile în zonă/interne, conform amplasamentului Documentație disponibilă: Proprietatea beneficiază de documentație completă, disponibilă pentru verificare: • Carte funciară • Cadastru actualizat • Plan de parcelare Din punct de vedere juridic, terenurile sunt situate în satul Sohodol, comuna Bran, județul Brașov. Parcele pot fi vândute în rate. O proprietate cu poziționare excelentă, peisaj montan deschis și potențial real de dezvoltare, ideală pentru cei care caută un teren într-o zonă autentică, liniștită și bine conectată la atracțiile turistice ale Branului.

Posta, IF
Teren 3000mp la nici 10ml de toate utilitățile, ideal pentru dezvoltare de proiect rezidențial. Terenul se află în intravilanul localității, la 7 minute de Șoseaua de Centură a Bucureștiului (DNCB) cu acces prin Glina sau Cernica prin Bălăceanca. Administrativ este pe teritoriul Cernica și ține de localitatea Poșta. Terenul are o deschidere generoasă cu un front stradal de peste 30ml la drum. Zona beneficiază de toate utilitățile (apă curentă, gaz, electricitate, canalizare), acces facil spre oraș, servicii de salubritate, transport public, internet, parc central, mini-stadion de fotbal, centru comercial, străzi asfaltate, proximitatea unei păduri (Pădurea Păroaia aflată la 700ml de teren, pădure ce asigură aer proaspăt pentru întreaga zonă), în zonă fiind mai cunoscut proiectul rezidențial Liziera de Lac aflat la 5 minute de acest teren. Documentele sunt la zi, proprietatea este deținută de o persoană juridică neplătitoare de TVA și este de actualitate în acest moment, pentru mai multe detalii și programarea de vizionări nu ezitați să mă contactați, Daniel, Apulum94.

Posta, IF
Teren 12.450mp la 150ml de toate utilitățile, ideal pentru dezvoltare de proiect rezidențial, pretabil și pentru construcție hale depozitare sau activități productive nepoluante. Terenul se află în intravilanul localității, la 7 minute de Șoseaua de Centură a Bucureștiului (DNCB) cu acces prin Glina sau Cernica prin Bălăceanca. Administrativ este pe teritoriul Cernica și ține de localitatea Poșta. Terenul are o deschidere generoasă cu un front stradal de peste 250ml la trei drumuri, fiind mărginit pe 3 laturi de drumuri neamenajate, cu acces din localitatea Poșta prin strada Cimbrului (strada asfaltată și cu utilități cunoscută și ca "strada cu terenul de fotbaL") Zona beneficiază de toate utilitățile (apă curentă, gaz, electricitate, canalizare), acces facil spre oraș, servicii de salubritate, transport public, internet, parc central, mini-stadion de fotbal, centru comercial, străzi asfaltate, proximitatea unei păduri (Pădurea Păroaia aflată la 700ml de teren, pădure ce asigură aer proaspăt pentru întreaga zonă), în zonă fiind mai cunoscut proiectul rezidențial Liziera de Lac aflat la 5 minute de acest teren. Documentele sunt la zi, proprietatea este deținută de o persoană juridică neplătitoare de TVA și este de actualitate în acest moment, pentru mai multe detalii și programarea de vizionări nu ezitați să mă contactați, Daniel, Apulum94.

Șotrile, PH
Teren intravilan de vânzare – Șotrile | Natură, liniște și priveliște superbă ?? Agenția imobiliară Mervani Imobiliare vă propune spre vânzare un teren intravilan cu o suprafață de 1.484 mp, situat în comuna Șotrile, în apropierea drumului ce duce spre Valea Doftanei – o zonă apreciată pentru peisajele sale spectaculoase și aerul curat. Detalii proprietate: Teren ușor înclinat, cu priveliște deosebită Intimitate ridicată – ideal pentru relaxare în natură Împrejmuit cu gard din lemn Acces: drum asfaltat + aprox. 200 m drum de pământ (acces auto mai dificil) Construcții existente: Căsuță din lemn, amplasată pe piloni din beton Dotări: paturi, frigider, aerotermă electrică Magazie pentru unelte de grădină WC în curte Utilități: Apă potabilă – branșament la rețea Energie electrică – branșament funcțional Proprietatea este utilizată ca reședință de vacanță pentru weekend, fiind locul perfect pentru cei care caută liniște, natură și evadare din agitația orașului. Pentru mai multe detalii sau vizionare: 0729 935 536

Cisnădioara, SB
MAAC Imobiliare vă propune spre vânzare un teren intravilan, situat în Cisnădioara, o zonă deosebită, apreciată pentru liniște și priveliști spectaculoase. Detalii teren Suprafață: 1000 mp Deschidere: aprox. 25 ml Teren intabulat Regim de înălțime permis: P+1+M Fântână pe teren Utilități Curent electric: racordat Apă, gaz, canalizare: in proximitatea terenului Avantaje Zonă liniștită, cu peisaje deosebite Posibilitate construire locuință P+1+M Utilități disponibile în imediata apropiere Deschidere generoasă la stradă Fântână proprie 📞 Contactează-ne pentru mai multe detalii sau pentru a programa o vizionare, menționează CP3058323!

Predeluț, BV
Agentia imobiliara Mi Casa va ofera la vanzare teren intravilan in Predelut langa pensiunea Bella. Terenul are suprafata de 1200mp cu frontul strdal de 20ml. Certificatul de urbanism informeaza ca este zona pentru constructii case si pensiuni, cu suprafata minima de 500mp pentru case si 1000mp pentru case de vacanta. Electricitatea este la aproximativ 50ml. Gazul este la aproximativ 70ml. Terenul este amplasat aproape de varful dealului si ofera priveliste frumoasa.
No account, no commission — a few minutes to fill in, and it also reaches our partner agencies' sites.